D.  EPOCA CONTEMPORANĂ

Reforma Agrară din 1921

Al Doilea Război Mondial (1939-1945)

Reforma Agrară din 1945

Reforma Agrară din 1921

Motto: “Vouă, fiilor de ţărani care aţi apărat cu braţul vostru pământul unde v-aţi născut, unde aţi crescut, vă spun eu, Regele vostru că pe lângă răsplata cea mare a izbândei, aţi câştigat totodată dreptul de a stăpâni într-o măsură mai largă pământul pe care v-aţi luptat. Vi se va da şi o largă participare la treburile publice”. Regele Ferdinand I Întregitorul (1914-1927) citat de I. G. Ducă în “Memorii”.

După 1918, exista sentimentul general că România Mare trebuie să fie o Românie nouă, prin rezolvarea vechilor probleme ale societăţii în spirit democratic; între acestea, cele mai importante erau problema agrară şi cea electorală. În fapt, necesitatea procesului reformator fusese preconizată încă din 1913 de marele om politic liberal Ion I. C. Brătianu şi va debuta în 1917, când Parlamentul, în refugiul de la Iaşi va adopta modificarea articolelor 57 şi 67 din Constituţia de la 1866.

Una din cele mai importante măsuri adoptate după 1918, a fost reforma agrară. La 15 decembrie 1918, a fost publicat decretul-lege privind exproprierea marilor proprietăţi din Vechiul Regat, iar la 16 decembrie 1918 un nou decret-lege fixa condiţiile exproprierii. În perioada ianuarie- septembrie 1918 tot prin decret-lege se înfăptuia reforma agrară în Basarabia, Transilvania şi Bucovina. Legile de reformă agrară adoptate în 1920-1921 sintetizau legislaţia agrară din anii anteriori. În esenţă, ele aveau un caracter unitar, menţionând totuşi unele elemente particulare pentru fiecare provincie istorică.

Reforma agrară legiferată în iulie 1921 a fost cea mai amplă reformă de acest gen din Europa acelor timpuri prin prevederile sale: - a fost expropriată 66% din proprietate (n.n. - suprafaţa arabilă deţinută de moşieri), fiind împroprietăriţi cca. 1,4 milioane de ţărani, care au primit 6 milioane ha de pământ. România ajunge astfel o ţară de mici proprietari (proprietăţile până la 5 ha reprezentau 82% din totalul suprafeţei agricole).

Împroprietărirea la Tuluceşti a debutat la 2 august 1921 când primarul Stan Severin şi notarul Ştefan Botez întocmesc, conform Legii 1407/1920, tabelele cu cei care au drept la pământ precum şi moşiile ce urmează a fi expropriate.

Categoriile sociale vizate erau: invalizii de război, orfanii de război, preoţii şi învăţătorii, mobilizaţii din 1916-1918, mobilizaţii din 1913, agricultorii lipsiţi de pământ, agricultorii cu lot agricol sub 5 ha, mobilizaţii pe loc ce n-au urmat armata în Moldova, meseriaşi şi cârciumari, iar moşiile expropriate au fost: Movila Turcului, Slobozia Movilei, Odaia Manolache, Moşia Vânători (proprietate a doamnei M. Economu), Tătarca (proprietate a domnului Spiru Valienatos) şi o parte din izlazul comunal (cca. 363 ha).

Au primit pământ 332 de familii în suprafaţa de 1223,968 ha. Un număr de 277 au primit câte 4 ha la câmp şi 1 ha în baltă. S-au mai acordat 4 hectare pentru şcoală, 1,5 ha pentru cantonul CFR, rămânând 33,5 hectare rezervă.

În 1927, primarul Luca Gheorghiu va mai împroprietări încă 20 de locuitori ai comunei, dar se pare că un număr de 53 de locuitori au rămas neîmproprietăriţi.

După acelaşi model, dar se pare mai eficient, au procedat la Şiviţa primarul Mihail Nistor şi notarul Grigore Severin. Au fost împroprietăriţi 294 de săteni din Şiviţa şi Tătarca, cu pământ din moşiile Frumuşiţa (proprietate Gh. Rădulescu), Ijdileni (proprietate Zoe Bonchiş), Ijdileni (proprietate Gh. Botez). Din acestea s-au acordat 10 ha pentru şcoală, 1,5 ha pentru canton, 50 de hectare pentru punctul economic.

Împroprietărirea se termină în anul 1922 şi nu se semnalează cazuri de neîmproprietăriţi.

Al Doilea Război Mondial (1939-1945)

Cel de-al doilea război mondial, început la 1 septembrie 1939 prin agresiunea Germaniei hitleriste asupra Poloniei, a afectat viaţa locuitorilor comunei Tuluceşti încă din anul anterior, când în perioada 9-17 septembrie 1938 pe raza comunei au loc manevrele militare ale Regimentului 3 Artilerie Grea condus de colonelul Vasile Gavrilescu, completate de rechiziţiile pentru armată care au însumat:

Regimentul 11 Dorobanţi (4 cai+ 1 iapă)

Regimentul 8 Călăraşi (3 cai)

Ambarcaţiuni navale pentru Căpitănia Portului Galaţi (14 barcaze+ 37 dube)¹⁶.

Ţara noastră va intra în război alături de Germania hitleristă în 1941, dintr-un motiv asemănător cu cel din 1916 şi anume unitatea naţională, urmărind eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, ocupată samavolnic de Uniunea Sovietică prin ultimatumul din iunie 1940.

În consecinţă, conducătorul statului, generalul (ulterior mareşal) Ion Antonescu (1822-1946) decide să participe la Planul “Barbarrossa” al Germaniei (de atac în Răsărit împotriva Uniunii Sovietice, dând la 22 iunie 1941 celebrul ordin de luptă nr. 1:

“Ostaşi, vă ordon,

Treceţi Prutul.

Zdrobiţi vrăşmaşul din Răsărit şi Miază-Noapte.

Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe

Fraţii noştri cotropiţi.

Reîmpliniți în trupul ţării glia străbună a

Basarabiei şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele

Şi plaiurile noastre.

Ostaşi, vă ordon

Treceţi Prutul!”

Iar în “Proclamaţia către Ţară” din aceeaşi zi a generalului se spunea:

“Români,

Pentru Rege, pentru Ţară

Ca să răzbunăm nedreptatea.

Ca să cinstim numele de Români.

Cu Dumnezeu înainte.

Urmaţi-mă!

Războiul sfânt a început!”¹⁷

(n.n. – câtă similitudine cu ordinul de zi nr. 1/1916 citat de noi anterior!)

Drept urmare, ca şi în 1916, Tuluceştii ajung în zona operaţiunilor militare, aici concentrându-se trupele germane aliate ce şi-au stabilit un cartier general (în incinta şcolii) de pregătire şi dirijare a trupelor către frontul din Răsărit. Pe platoul din partea de nord-vest a căminului cultural de astăzi au amenajat un depozit de muniţii şi carburant, iar la sud de Râpa Şcolii un poligon de pregătire.

Nemţii au reparat şi înălţat digul ce ducea din gara Şiviţa spre Prut şi au construit un pod masiv de lemn cu mijlocul rabatabil pentru a permite circulaţia vaselor pe Prut. Pentru paza acestuia, în Şiviţa a fost cantonat un detaşament ce făcea legătura cu spatele frontului.

                                                         Construcția podului peste Prut

Curtea școlii Tulucești și ulița principală erau înțesate cu mijloace de artilerie, iar pe terenul viran din nordul satului s-au amenajat țarcuri pentru oi de rasă, cornute și chiar câteva cămile pentru a fi expediate în Germania ca pradă de război. După rănirea unei cămile acestea au fost aduse în apropierea școlii.

În gara din Tuluceşti, în şase vagoane albe, vor instala: baia publică, cinematograful, arhiva, depozitul de hârtie de ziar şi o tipografie de bani (n.n. este vorba despre bancnotele cu circulaţie specială pe perioada războiului).

Relaţia trupelor germane cu populaţia comunei a avut un caracter sinuos şi deseori contradictoriu, specific unei situaţii de război. În general, nemţii au încercat să convieţuiască paşnic cu locuitorii: plimbau copiii satului cu maşina, îi duceau la baia publică, ofereau locuitorilor filme (e drept despre invincibilitate armatei germane) rulate pe spatele staţiei CFR, sau pe un ecran aşezat ceva mai în sat față de cantonul CFR, dar în repetate rânduri treceau la represalii, obligând locuitorii să-i cazeze şi mai ales să-i hrănească bine, fapt ce a determinat majoritatea populaţiei să se refugieze spre zona Cişmele-Pechea.

Din vara anului 1944, Tulucenii vor suferi bombardamente de front (locuitorii ascunzându-se în tranşeele din grădini, în spatele gării şi în plantaţie), iar în retragerea lor trupele germane vor dinamita atât podul de pe Prut construit de ei, cât şi unul mai la nord în dreptul satului Văleni, vor distruge staţia CFR a cărei explozie va afecta şi casele locuitorilor din partea de vest a gării.

Armatele sovietice “eliberatoare”, ale Frontului 3 Ucraina au amenajat rapid poduri plutitoare peste Prut, surprinzând trupele germane care nu au mai putut organiza o rezistenţă (n.n. – ce ar fi avut consecinţe nefaste pentru locuitori).

Primite cu entuziasm de locuitori, care din spirit de dreptate le vor preda toate animalele pradă de război din răsărit, abandonate în vagoane de trupele germane retrase în dezordine. Armatele sovietice în scurt timp îi vor teroriza pe locuitorii comunei, aşa cum rezultă şi din rapoartele postului de jandarmi Tuluceşti:

“... La moşia boierului Alexandru Ciucă era cartiruită o coloană a armatei sovietice care avea 26 boi cu căruţele aferente şi care au tăiat 600 de copaci din pădurea boierului de 45 ha... Salcâmii mari şi buni pentru construcţii au fost tăiaţi în totalitate”¹⁸.

Lucica Gh. Catană declara la rândul său: “În noaptea de 15-16 mai 1946 pe la orele 24 un ostaş sovietic a pătruns în casă pe geam. (Femeia împreună cu fetiţa de 12 ani au spart acoperişul din stuf al casei, pentru a ieşi afară). Acesta (n.n. – ostaşul sovietic) a furat o plapumă, două perne, un ceas de masă şi suma de 95000 de lei”.

Mircea Chirănuş declară: “În noaptea de 15-16 mai 1946 pe la orele 24 am plecat cu boii la Galaţi. Urcând dealul... m-a ajuns o maşină... s-au dat jos doi soldaţi sovietici, unul avea pistol... mi-a luat suma de 10000 de lei”.

Iar Mardare Mitu relatează: “Un soldat sovietic mi-a luat suma de 36500 lei şi haina. A voit să mă descalţe şi de bocanci dar văzând că sunt răi, m-a lăsat în pace”.

În fapt, acesta a fost comportamentul trupelor sovietice “eliberatoare” în întreg spaţiul Europei Centrale şi de Sud-est, caracterizat prin: teroare, maltratări, jafuri şi nenumărate abuzuri.

Eroii tuluceni căzuţi în Al Doilea Război Mondial

Andrişoi Vasile

Postolache Ch. Alexandru

Bernea N. Costache

Pricopi Panait

Bernea S. Iordan

Rusu Vasile

Bernea C. Vasile

Streşină N. Petrache

Bratu Janea (sublocotenent- învăţător)

Budescu M. Ion

Budescu Nistor

Ştefan M. Neculai

Canamela Petru

Vicleanu I. Iancu

Călin Neculai (sublocotenent-învăţător)

Chirvase Ştefan

Vicleanu Gh. Spiridon

Chirană Panaghie

Chirilă Chi. Ştefănache

Ciubotaru Dinu

Codreanu N. Gheorghe

Dragomir Şt. Gheorghe

Iacomi M. Gheorghe

Ion Str. Vasile

Istudor M. Vasile

Munteanu I Andone

Oprea E Grigore

Pintilie Gh. Virgil

Popa P Ion

ODIHNEASCĂ-SE ÎN PACE!

PATRIA VEŞNIC RECUNOSCĂTOARE!

Reforma Agrară din 1945

Impus cu forţa la 6 martie 1945 de reprezentantul lui Stalin la Bucureşti – Andrei Vâşinski, guvernul Petru Groza, în scopul de a manipula opinia publică românească (în marea ei majoritate anticomunistă), va realiza la 23 martie 1945 o reformă agrară cerută de soldaţi şi ţărani, mai mult din dorinţa de a-şi spori popularitatea la sate. Împroprietărirea din 1945 are loc concomitent şi la Tuluceşti şi la Şiviţa. La Tuluceşti, pe 10 aprilie 1945 primarul Ştefan Botez convoacă pentru 14 aprilie orele 16, toţi plugarii fără pământ sau cu un lot mai mic de 5 ha. Se va constitui un “Comitet de acţiune” în următoarea structură:

-          preşedinte – Marin Chirană, secretari – Petrache Lefter, Costache Sărmaru;

-          membri – Grigore Iacomi, Ioan Ivanovici, Ilie Ciupitu, Tătuc Corciovei, Mardare Marchidan, Năstase Pintilie, Mantu Micu, Sterian Oprea, Ştefan Oprea, Paraschiv Panait, Neculai S. Ioan, Mantu Micu, Sterian Oprea, Ştefan Oprea, Paraschiv Panait, Neculai S. Ioan, Nedelcu Guriţă, având ca atribuţii: stabilirea proprietarilor cu pământ şi inventar expropriabil şi a celor îndreptăţiţi a fi împroprietăriţi. Au fost împroprietăriţi 371 de locuitori cu 343 hectare prin exproprierea următorilor: Antoneta Roman cu 90 ha, Maria Juvară cu 146 ha, Silvia Mavrodin cu 260 ha, Elena Botez cu 225 ha.

La Şiviţa, primarul Gheorghe Gh. Ciobanu şi notarul Ioan Dascălu, după acelaşi model stabilesc următorul “Comitet de acţiune”:

-          preşedinte – Ioan C. Şoimu, secretari – Gheorghe Oprea, Năstase Voicu;

-          membri: Năstase Bărligoi, Alexandru Năvălici, Nică Ciobanu, Costache Pătraşcu, Bulai Sandu, Vasile Zlate, Vasile M. Hâncu, Vasile Lefterache, Gheorghe Oancă, Ion D. Cristea.

             Au fost împroprietăriţi 361 locuitori cu 374,5 ha prin exproprierea următorilor: Zoe dr.      Alexandru Ciucă cu 106 ha, Constantin Botez cu 212 ha, Elena Botez cu 175 ha, Maria E. Juvară cu 103 ha.

       Făţărnicia regimului comunist faţă de populaţia satelor este dovedită şi de faptul că din 3-5 martie 1949 Plenara Comitetului Central al PCR decide începerea COLECTIVIZĂRII! Până în 1961 -86% din suprafaţa arabilă a ţării va trece în proprietatea statului.

“ISTORIA - MAGISTRA VITAE”

Concluzionând, am încercat în decursul acestor capitole să prezentăm cât mai succint bogăţia istoriei comunei Tuluceşti, istorie ce începe acum 7000 de ani a. Chr. şi are ca momente specifice: prezenţa militară romană în antichitate, atestată şi de “Valul lui Traian”, figura legendară a lui Petru Rareş în evul mediu, voievodul muşatin fiind la începuturi “măjar-ul de la Brateş”, în epoca modernă relaţia caldă avută de tuluceni cu Alexandru Ioan I-ul “Principele Unirii”, alături de cei 94 de eroi Tuluceni căzuţi în luptele din primul şi al doilea război mondial!

Transpare printre rânduri vitejia şi hărnicia locuitorilor acestei comune, ce trebuie să servească drept imbold generaţiilor de azi şi celor viitoare!

Note

1.  T. Dragomir – “Monografia arheologică a Moldovei de Sud I”, Danubius XVI, Muzeul Judeţean de Istorie, Galaţi 1966, pag. 9

2. Alexandru Boldur, “Consideraţii privind istoria Tracilor”, în Revista arhivelor, 2, Bucureşti, 1978, pag. 125

3. Ion T. Dragomir, op. cit., pag. 333

4. Ion T. Dragomir, op. cit., pag 373-375

5. Ion T. Dragomir, op. cit., - “Fortificaţiile antice de pe teritoriul Moldovei de Jos”, pag. 629

6. Cf. Amelian Chirilă – “Tuluceşti – Carte pentru tinerii de azi şi de mâine”, Galaţi, 1997, pag. 33

7.8.9. D.I.R.- Moldova – serie A

10. - Potrivit dr. ing. Şerban Orescu – în comunicarea prezentată Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie – şedinţă din 7.05.1975

11. Ştefan S. Gorovei – “Muşatinii”, ed. Columna, Chişinău, R. Moldova, 1991, pag. 81

12. Amelian Chirilă, op. cit., pag 159

13. S. Rădulescu – Zoner, “România şi Tripla Alianţă la începutul secolului al XX-lea 1900-1914”, Bucureşti, Editura Litera, 1977, pag. 185

14. România în războiul mondial 1916-1919, vol. I, Capitolele I-VIII, pag. 15

15.  1/1918, fond Arhivele Naţionale

16. Dosar Arhivele Naţionale 1/1938 – “Corespondenţă cu Armata (Recrutare şi Rechiziţii)

17. Gh. Buzatu- “Mareşalul Antonescu în Faţa Istoriei”, Iaşi 1990, v. II, pag 507-508

18. Amelian Chirilă, op. cit., pag. 73 

19. Revista ”Danubius” vol 1 pag. 211

20. Gheorghe Asachi. Petru Rareș. Editura Militară 1970, pag 17