VIAŢA SPIRITUALĂ

ÎNVĂŢĂMÂNTUL ÎN ŞCOALA TULUCEŞTI

 

             Începuturile învăţământului modern, pe baze stabile, sunt legate de politica reformatoare a principelui Unirii, Alexandru Ioan I-ul (1859-1866). Până la acest moment, rolul de focar de educaţie şi cultură în mediul rural şi l-a asumat Biserica, prin ceea ce întâlnim în documente sub sintagma “şcoala veche” unde se putea învăţa “slova veche” (n.n. - alfabetul chirilic).

                         Rolul acesteia era destul de limitat în condiţiile vremii, pregătind practic educaţia elementară pentru cântăreţii bisericeşti sau funcţionarii inferiori ai aparatului administrativ, şi eventual primari ai comunelor, cum este cazul spre exemplu, pentru Tuluceşti, a lui IANCU SIMA (n.n. - fiul administratorului moşiei Tuluceşti şi primar al comunei Tuluceşti între anii 1861-1906), despre care documentele vremii afirmă că “ştia slovă veche învăţată la Pechea”, sau a lui NECULAI GUŢU care ştia “slova veche” învăţată de la un dascăl de la biserica din Tuluceşti, despre a cărei “şcoală veche” întâlnim informaţii   la acelaşi Chiriţă Mândru care consemna: “... fiii de oameni gospodari şi mai ales cei ce doreau să ajungă cântăreţi de biserică sau slujbaşi la vornicie, învăţau carte cu dascălul Petrea, slovă veche, pe la 1838-1840, în casa dascălului, situată în apropierea Bisericii” ¹. Odată cu el (n.n. cu Neculai Guțu), mai învățau și alții sosiți de prin Odaia Manolache, Tătarca, Cișmele și chiar Pechea. ”Pentru truda dascălului părinții aveau tocmeală în alimente și nu în bani”.

Din punct de vedere metodic, se învăţa alfabetul chirilic pe baza cărţilor bisericeşti, iar scrisul şi socotitul potrivit unei foste învăţătoare, Olimpia Andreescu, copiii şi-l însuşeau “afară, în jurul unei gropi cu nisip umed, aşezaţi pe rogojini”, iar plata “profesorilor” se făcea în alimente şi nu în bani (n.n. - care erau foarte rari în acele timpuri).

             Revenind la începuturile învăţământului modern, prin Legea instrucţiei publice din noiembrie 1864 se prevedea obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar, organizând totodată treptele de învăţământ public sau privat (n.n. - primar, secundar şi terţiar) şi instituia laicizarea (desprinderea de sub influenţa Bisericii ca până atunci, după cum am arătat - n.n.), egalitatea între sexe, pregătirea pedagogică a cadrelor didactice.

             În consecinţă, în 1864 se înfiinţează Şcoala Nouă de la Tuluceşti “într-o casă veche, dărăpănată, învelită cu stuf, formată din două camere”, cu 8 băieţi iniţiaţi de un învăţător suplinitor, plătit cu luna de către stat. Materiile de studiu erau: scrierea, cititul, aritmetica şi muzica bisericească, ulterior se vor adăuga istoria, geografia, desen, igiena şi lucru manual, acesta din urmă şi ca efect al dispoziţiei primăriei din 23 iunie 1869 privind “realizarea de diferite obiecte la şcoala de ambi secse”.

Primul local de școală se construiește în stil arhitectonic haretian în anii 1882-1883 (sala mare de astăzi), care a funcționat multă vreme ca și cămin  cultural și cantină pentru copiii săraci.

             Acest imobil va suferi lucrări de modificare în 1882-1883, 1892 şi 1955. În condiţiile sporirii populaţiei şcolare, în perioada anilor 1913-1914 se construieşte la Tuluceşti un nou local de şcoală, de tip haretian (cu două săli de clasă), iar în 1959, prin contribuţia voluntară a locuitorilor se va construi un nou local de şcoală cu patru săli de clasă.

 Pentru celelalte sate componente ale comunei, situaţia se prezintă în felul următor:

 -           în 1865 ia fiinţă şcoala din Şiviţa. Primul învățător a fost Spiru Dărmănescu până în anul 1867, iar până în anul 1872 a funcționat Nicolae Tercus;

 -           în 1878 exista şcoala mixtă de stat la Vânători, care din 1883 se transformă ca şcoală de fete;

 -           în 1883 exista şcoala mixtă comunală la Fântânele;

 -           în 1900 exista deja şcoala din Tătarca;

 -           în 1939 se construieşte un nou local de şcoală în Şiviţa, ca urmare a aprobării obţinute prin adresa nr. 2245/28.V.1938 a Prefecturii Judeţului Covurlui.

 În urma reformei învăţământului din 1948, la Tuluceşti ia fiinţă şcoala generală de 7 ani, dotată cu un internat şcolar ce a funcţionat în perioada 1950-1960, cazarea, masa şi întreţinerea celor 98 de absolvenţi ce au frecventat acest internat erau asigurate gratuit de către stat.

  În anul şcolar 1987-1988 s-a înfiinţat la Tuluceşti învăţământul profesional agricol subordonat Liceului agricol din Târgu Bujor. 

             Tot legat de evoluţia învăţământului în spaţiul comunei Tuluceşti, în 2002 a fost reabilitat un local şcolar elegant şi modern în Tătarca.

 Sub aspectului învăţământului preşcolar, acesta îşi are începuturile în 1940, când a luat fiinţă  grădiniţa din Tuluceşti.

             

 POPULAŢIA ŞCOLARĂ DE-A LUNGUL TIMPULUI

 

 Evoluţia populaţiei şcolare în arealul comunei Tuluceşti se înscrie în cadrul general al demografiei zonei, cunoscând fluctuaţii în funcţie de perioadele de timp şi impactul unor factori cum ar fi războaiele mondiale din 1916-1918 şi 1941-1945.

 Astfel, de la cei 8 băieţi înregistraţi în anul 1864 la Şcoala Nouă din Tuluceşti ajungem la 85 de elevi (băieţi şi fete) în anul şcolar 1887-1888. În aceeaşi perioadă la Vânători învăţau 18 elevi, iar la Odaia Manolache erau 31 de elevi.

 Recensământul copiilor de vârstă şcolară din comuna Tuluceşti din anul 1903 atesta pentru comuna Tuluceşti un număr de 222 copii din care 220 erau români şi 2 israieliţi².

În acelaşi document, situaţia celor 56 de elevi înregistraţi în satul Odaia Manolache (35 băieţi şi 21 de fete) atestă că 47 dintre aceştia frecventau regulat cursurile (32 băieţi şi 15 fete), 4 frecventau neregulat (2 băieţi şi 2 fete), iar 5 “absolut neregulat” (1 băiat şi 4 fete). La Tuluceşti întâlnindu-se şi situaţii de amânat (1 fată pe motiv “bolnăvicios sau slab”) şi chiar exclus (1 băiat pe motiv “atins de boală sau infirmităţi”).

 Creşterea populaţiei şcolare este atestată de cifrele Recensământului din 1923, după cum urmează:

Specificaţie	Tuluceşti	Şiviţa	Tătarca
Total populaţie peste 7 ani Masculin Feminin	1626 791 835	1194 569 625	499 247 252
Ştiu carte Total Masculin  Feminin	1158 631 527	825 491 334	344 195 149
Instruire primară Masculin Feminin	1058 589 496	804 478 326	322 183 139
Instruire secundară Masculin Feminin	35 17 18	16 10 6	4 4 -
Instruire profesională Masculin Feminin	21 12 9	2 2 -	5 1 4
Instruire universitară Masculin  Feminin	3 2 1	- - -	1 1 -
Instruire extraşcolară Masculin Feminin	13 10 3	- - -	- - -
Nu ştiu carte Masculin Feminin Din care tineri: 07-12 ani 13-20 ani	457 155 302 34 71	369 78 291 25 66	155 52 103 6 10
Populaţie 26-64 ani Peste 65 ani Nu stiu vârsta	308 40 4	241 37 -	124 14 -

 

 

O analiză a acestei situaţii dovedeşte că 4 locuitori ai comunei Tuluceşti erau absolvenţi de studii universitare, o performanţă deosebită pentru România perioadei interbelice, dar din păcate 981 de locuitori erau analfabeţi, cu pondere în segmentul feminin de populaţie.

 Fenomenul se va agrava în condiţiile celui de-al doilea război mondial (1941-1945) şi al secetei din 1946-1947, când numărul celor neştiutori de carte va fi de peste 1500 la Tuluceşti şi peste 1700  la Şiviţa şi Tătarca.

 În perioada 1948-1963 cursurile şcolii de 7 clase din Tuluceşti au fost absolvite de 530 elevi.

În perioada 1965-1990 absolvenții Școlii Tulucești au devenit un valoros rezervor de cadre pentru județu Galați și nu numai. În această perioadă s-au format un număr de 10 educatoare, 39 de învățători, 21 subingineri, 34 profesori, 71 ingineri, medici, economiști, juriști și ofițeri, 3 profesori universitari doctori (Bratu Anton- București, Ivanovici Gheorghe – Galați, Panait Vasile – Iași), iar 167 au absolvit cursurile liceelor gălățene aducându-și aportul lor la locul de muncă în care își desfășoară activitatea.

                 În anul școlar 2011-2012 situația școlară este următoarea:

Forma de înv.	Tulucești	Șivița	Tătarca	Total
Preșcolari	50	56	19	225
Învățământ primar	168	105	-	273
Învățământ gimnazial	150	116	-	266
Total	468	277	19	764

DIFICULTĂŢI ÎN DEMERSUL EDUCAŢIONAL

ŞI MODUL DE ORGANIZARE

 

 Odată  cu statutarea bazelor învăţământului modern în ţara noastră prin prevederile Legii instrucţiunii publice din noiembrie 1864, necesităţile financiare ale Şcolii urmau a fi asigurate de la bugetul local prin intermediul autorităţilor publice locale.

 Una din modalităţile de sprijinire a instituţiei şcolare l-a constituit şi acordarea de suprafeţe agricole în posesie, cum rezultă şi din ordinul prefectului judeţului Covurlui nr. 8593/7.nov.1902, unde sunt precizate aceste suprafeţe după cum urmează:

 -           “cătuna Tuluceştii Vechi - 8 ha şi 5931 m² în ţarină;

 -           comuna Tuluceştii Noi - 5 ha şi 5000 m² în vatra satului;

 -           cătuna Vânătorii Noi - 1 ha în vatra satului “³.

 Aceasta din urmă (n.n. - şcoala din Vânători) va mai  primi prin adresa nr. 188/20 febr.1903 “40 prăjini pentru grădină şi construirea localului şcolii”.

 Ulterior, prin Reforma agrară legiferată în iulie 1921, din 2 august 1921, şcoala din Tuluceşti va primi 4 ha, iar cele din Şiviţa şi Tătarca 10 ha.

 Din documentele vremii ştim că aceste locuri erau bine cultivate, constituind, aşa cum a fost şi intenţia autorităţilor, un model pentru ceilalţi locuitori ai satelor.

 Uneori, în situaţii excepţionale, Şcoala beneficia şi de o parte din veniturile obţinute de la primărie în urma activităţilor comerciale, cum a fost situaţia în 1909 când Şcolii din Tătarca i se alocă suma de 1408 lei din venitul cârciumilor pentru reparaţiile imobilului şcolar.

 La acestea se adăugau contribuţiile voluntare ale sătenilor, în special în situaţiile de renovare sau construirea unor noi imobile şcolare, cum au fost situaţiile deja menţionate din anii 1882-1883, 1892-1955.

 La problemele menţionate anterior, se adaugă una esenţială care priveşte salarizarea, pe lângă salariile mici ale învăţătorilor şi deseori din păcate chiar lipsa plăţii acestora, cum a fost cazul: în 1869 cu învăţătorul Mironescu, al cărui salariu era de 160 lei, în timp ce omologul său de la Şiviţa primea 200 lei, sau în 1894 când întâlnim întârzieri ale plăţii salariale în C. Negri, Cişmele, în 1908-1909 în cazul plăţii maistrei şcolii din Tuluceşti, care nu şi-a primit salariul de-a lungul întregului an şcolar.

 Demersul educaţional era afectat şi de condiţiile de viaţă grele, de manualele şcolare scumpe, de nepăsarea unor primari şi mentalitatea înapoiată a unor părinţi, completate de măsurile legislative eronate cum este cazul spre exemplu al Regulamentului Şcolar din 1924 care prevedea ca în situaţia neînţelegerii la repartiţia claselor între învăţători, învăţătoarele luau numai clasele a I-a şi a II-a, iar învăţătorii numai clasele a III-a şi a IV-a.   

Totuşi, şi în astfel de situaţii dificile, dăscălii şi oamenii şcolii şi-au făcut datoria, contribuind din plin la luminarea şi educaţia sătenilor, obţinând deseori performanţe demne de remarcat, pe care ne propunem să le evidenţiem în rândurile ce urmează.